CASTELUL BANFFY DIN URMENIŞ - UN LOC UITAT
Castelul Banffy din localitatea Urmeniş, judeţul Bistriţa-Năsăud, este un monument istoric de importanţă naţională, fiind unul dintre cele mai frumoase castele în stil baroc din Transilvania. Castelul se află în centrul satului, lângă biserica reformată. În ciuda frumuseţii şi importanţei sale, castelul se află într-o avansată stare de degradare, iar autorităţile au explicat lipsa de implicare în salvarea acestuia prin faptul că se află în proprietate privată, fiind retrocedat moştenitorilor în anii ‘90.
BISERICA “SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL” DIN ODOBEŞTI, RIDICATĂ DE NEGUSTORII DE VINURI, SE PRĂBUŞEŞTE
Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Odobeşti, judeţul Vrancea, cunoscută şi sub denumirea de “Biserica Cazaclii”, este o altă dovadă a distrugerii patrimoniului religios din România. Declarat monument istoric, edificiul a fost afectat de cutremure, dar şi de nepăsarea autorităţilor care s-au arătat mereu neputincioase în salvarea patrimoniului, motivând lipsa resurselor financiare.
Biserica este emblematică, fiind singura construită de negustorii de vinuri pe teritoriul românesc, aici fiind stabilit preţul vinului pentru întreaga Europă de Est.
CONACUL “COSTACHE CANTACUZINO” - DOAR O AMINTIRE?
Conacul “Costache Cantacuzino” din localitatea Râfov, judeţul Prahova, se află într-o avansată stare de degradare. Lipsa fondurilor şi nepăsarea autorităţilor facilitează transformarea acestuia într-o simplă amintire, deşi face parte din monumentele istorice ale României.
BISERICA “SÂN NICOARĂ” - PLINĂ DE ISTORIE ŞI SPIRITUALITATE - ÎN STARE AVANSATĂ DE DISTRUGERE
Biserica “Sân Nicoară” din Curtea de Argeş este un monument istoric (cod AG-II-m-A-13655.01) din care au rămas doar ruine. Edificiul este emblematic, făcând parte din ansamblul Curţii Domneşti de la Curtea de Argeş. Construită la sfârşitul secolului al XIII-lea, este una dintre cele mai vechi biserici din România. Deşi nu mai este funcţională, biserica poate fi conservată datorită importanţei istorice şi spirituale pe care o are.
BISERICA “SFÂNTUL NICOLAE” DIN DENSUŞ - UNICAT AL PATRIMONIULUI ROMÂNESC
Biserica “Sfântul Nicolae” din localitatea Densuş, judeţul Hunedoara, este cea mai veche biserică din piatră din România, în cadrul căreia se oficiază slujbe religioase de mai bine de 700 de ani.
Monument istoric, înregistrat sub codul HD-II-m-A-03307, biserica a fost inclusă, în anul 1991, pe lista monumentelor propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO.
Deşi funcţională, clădirea este afectată de trecerea timpului şi de factorii de mediu, motiv pentru care este necesară intervenţia proactivă a autorităţilor, astfel încât aceasta să nu aibă soarta nefericită a altor clădiri de patrimoniu din România care au ajuns o ruină.
CASTELUL KORNIŞ DIN JUDEŢUL CLUJ - FINALUL UNEI POVEŞTI
Castelul Korniş, una dintre cele mai frumoase clădiri renascentiste din Transilvania, a fost construit în secolul al XVI-lea, de arhitecţi italieni. Declarat monument istoric în anul 2004, această bijuterie arhitectonică se află într-o avansată stare de degradare. După instalarea regimului comunist, edificiul a fost vandalizat de localnici şi a servit ca siloz sau cămin cultural. În anul 2009, clădirea a fost revendicată de descendenţii familiei Korniş, iar autorităţile locale au motivat lipsa de implicare în renovarea clădirii prin faptul că aceasta se află în proprietate privată.
ISTORIE PE CALE DE DISPARIŢIE - CONACUL ROSETTI SOLESCU
Conacul Rosetti Solescu, situat la 15 km de oraşul Vaslui, se află într-o avansată stare de degradare din cauza indolenţei autorităţilor şi a birocraţiei stufoase. Imobilul, monument istoric, a fost construit de familia Rosetti Solescu (părinţii Elenei Cuza), însă după anii ‘90, Ministerul Culturii nu a reuşit să-l treacă în proprietatea statului. Ulterior, moştenitorii familiei Rosetti l-au revendicat, dar predarea clădirii nu s-a realizat încă.
MONUMENT ISTORIC IGNORAT DE AUTORITĂŢI - BISERICA “SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIL” DIN LUJERDIU
Biserica de zid “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, monument istoric, situată în satul Lujerdiu, comuna Corneşti (judeţul Cluj), se află într-o avansată stare de degradare. Conform datelor istorice, biserica a fost construită în jurul anului 1600 de către domnitorul Mihai Viteazul, motiv pentru care este denumită şi “Biserica lui Mihai”.
Deşi în anul 2021, o echipă de voluntari a demarat proiectul de reabilitare a construcţiei, lucrările sunt încetinite din cauza lipsei resurselor financiare. Clerul ortodox local a subliniat lipsa de implicare a autorităţilor pentru salvarea monumentului.
Citeşte mai mult ...
CASA GARABET CIOLAC - MONUMENT ISTORIC UITAT DE AUTORITĂŢI
Casa “Garabet Ciolac”, situată în zona centrală a municipiului Botoşani (strada Marchian, nr.7), este considerată una dintre cele mai valoroase clădiri de patrimoniu din zonă. Imobilul, monument istoric, se află în proprietatea Ministerului Sănătăţii şi este administrat de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani. Deşi este inclusă pe Lista Monumentelor Istorice, Casa “Garabet Ciolac” nu a fost vreodată reabilitată, motiv pentru care a ajuns într-o avansată stare de degradare, autorităţile atrăgând atenţia asupra pericolului prăbuşirii acesteia.
CLĂDIREA DE PATRIMONIU “CASA CALLIMACHI-GHIKA” DIN IAŞI, IGNORATĂ DE AUTORITĂŢI, RISCĂ SĂ SE PRĂBUŞEASCĂ
Casa “Callimahi-Ghika” din Iaşi se află într-o avansată stare de degradare, autorităţile locale manifestând un puternic dezinteres în a căuta soluţii rapide pentru valorificarea patrimonială a clădirii. Achiziţionat în anul 2017, de către Primăria Municipiului Iaşi (preţ tranzacţie 800.000 de euro, bani proveniţi din fonduri locale), pentru a fi transformat în Muzeul Centenarului Marii Uniri, obiectivul se confruntă cu lipsa fondurilor necesare valorificării şi redării circuitului cultural.
CETATEA POENARI - COMOARĂ ISTORICĂ, PLINĂ DE POVESTE ŞI SEMNIFICAŢII
Cetatea Poenari este un obiectiv de patrimoniu unic în România, cu profundă însemnătate atât din punct de vedere istoric şi cultural, cât şi din punct de vedere turistic. Cetatea, încadrată ca monument istoric de categoria A (de importanţă naţională şi internaţională), este în administrarea Muzeului Judeţean Argeş şi se află în stare avansată de degradare, ultimele lucrări de restaurare având loc în perioada 1969-1972. Birocraţia excesivă a amânat începerea procedurilor de reabilitare până în decembrie 2023. În prezent, cetatea face obiectul proiectului “Conservarea şi Consolidarea Cetăţii Poenari Argeş”, finanţat din fonduri europene şi din bugetul Consiliului Judeţean Argeş.
BISERICA DE LEMN DIN SATUL URŞI - POVESTEA UNEI RESTAURĂRI DE SUCCES
Biserica de lemn din satul Urşi (judeţul Vâlcea) este un valoros şi autentic monument de arhitectură datorită tehnicii construcţiei în lemn, frescei în lemn (rară în România şi Europa), dar şi conţinutului iconografiei murale. Aflată într-o avansată stare de degradare, biserica a fost complet restaurată în decursul anilor 2007 - 2020, cu sprijinul comunităţii locale şi al mai multor instituţii, păstrându-se principiile de conservare.
Perla Apusenilor - staţiunea Moneasa - nu mai străluceşte
Staţiunea balneo-climatică Moneasa din judeţul Arad, supranumită “Perla Apusenilor”, este afectată de infrastructura precară. Autorităţile nu par să fie interesate să adopte măsuri concrete pentru modernizarea şi întreţinerea acestei zone de interes naţional. Reabilitările s-au îndreptat în special către zona parcurilor şi spaţiilor verzi, în timp ce majoritatea hotelurilor sunt într-o avansată stare de degradare. În 2018, nepăsarea oficialilor a condus la pierderea unei finanţări de 5 milioane de euro din partea Uniunii Europene, deoarece documentaţia necesară nu a fost trimisă la timp.
Moneasa este o oază curativă datorită apelor termale şi minerale, aeroterapiei şi helioterapiei.
Aproape 20 de ani pentru o reabilitare… Castelul Huniade din Timişoara – proiect blocat la Bucureşti
Castelul Huniade din Timişoara se află într-un proces de reabilitare care a debutat în anul 2006 şi nu este finalizat nici până în prezent.
Procesul de consolidare a clădirii de patrimoniu a fost grevat de numeroase blocaje care au dus la tergiversarea finalizării lucrărilor şi la afectarea atât a obiectivelor de patrimoniu din interior, cât şi a edificiului.
Deşi a alocat resurse financiare din fonduri proprii, Consiliul Judeţean Timiş a eşuat în atragerea de fonduri europene pentru lucrările de reabilitare.
Situaţia a împiedicat accesul vizitatorilor în cadrul muzeului găzduit de Castelul Huniade, obiectiv subsumat programului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2023.