"Dorim ca Bucureştiul să beneficieze de un proiect care să pună în valoare patrimoniul construit dar şi să rezolve problema de trafic din zonă, iar în momentul în care această soluţie va fi găsită vom acorda tot sprijinul pentru finalizarea cât mai rapidă a investiţiei" a declarat Elena Udrea.
Elena Udrea a adăugat că în jurul datei de 20 iunie, MDRT va organiza o dezbatere publică pentru a putea găsi o soluţie urbanistică pentru acea zonă.
Inspectoratul Teritorial de Construcţii Bucureşti se va asigura de respectarea hotărârii luate vineri şi va lua măsurile legale pentru oprirea lucrărilor aflate acum în derulare.
Joi, circa 30 de ONG-iști au protestat în fața Ministerului Dezvoltării cerând oprirea lucrărilor la Diametrala Buzești-Berzei, informează Hotnews.
ONG-iști au protestat în fața Ministerului Dezvoltării aproximativ doua ore, afișând bannere pe care scria: "Vrem respectarea legii", "Inspectoratul de Stat, degeaba în construcții", "Bucureștiul vechi aduce mai mulți bani decât Bucureștiul Nou".
Primăria Capitalei spune că Ministerul Dezvoltării nu poate opri lucrările deoarece pe Buzești-Berzei nu se mai lucrează.
Planul Urbanistic Zonal în baza căruia se realizează lucrările la Diametrala a fost anulat de Tribunalul București încă din luna aprilie.