Cei câțiva foști deținuți care mai sunt în viață au dat piept cu cele mai negre momente din viața lor. Frigul, foamea, tortura, frica au părut din nou reale când și-au văzut celulele în care au stat încarcerați ani de zile.
Deținuții erau pândiți de gardieni și, dacă nu erau în raza vizorului, erau aspru pedepsiți. Supravegherea permanentă era doar o parte a calvarului.
„Nu aveai voie să vorbești de la 5.00 dimineața la ora 22.00. Și noi, domnule, parcă simțeam, aveam instincte de-a dreptul animalice. Simțeam că cineva ne pândește în clipa asta. De-a dreptul instincte animalice s-au dezvoltat, auzul, mirosul”, își amintește Octav Bjoza.
„Ăsta era vizor, asta era vizetă. Pe aici îți dădea mâncarea. Și venea cu un hârdău aici, cu un ciubăr, și cu polonicul lua. Te uitai cu disperare, zeamă chioară, n-o căzut nici cinci boabe de fasole. Groaznic! Primăvara, când se azvârleau murăturile, le puneau în cazane la fiert, să le mâncăm", povestește Octav Bjoza.
Ion Baurceanu rătăcește și el pe holurile lungi de la Jilava. A fost pentru o vreme colegul de celulă al lui Octav Bjoza. Din încăpere în încăpere, ajunge și în locul în care a fost întemnițat.
„Vai de capul meu cum era, ce foame făceam, ce frig făceam, ce ne băteau, numai Dumnezeu ne-a ținut! Dacă vrea Dumnezeu, după 65 de ani, aveam 20 de ani atunci...” spune și Ion Baurceanu.
„Eu când am pășit în Fortul 13, înaintea mea cu câteva luni muriseră vreo trei, din lipsă de aer, îmi amintesc. Pentru că, dincolo de gratii, geamurile erau bătute în scânduri, un gen de obloane de nu intrau nici lumina, nici aerul. Noi aici nu am trăit, ci ne-am târât ca niște râme pe sub pământ. Mustea apa din pereți. Atunci când am intrat, pe panta de la intrare era un culoar de gardieni, în jur de 30, și noi trebuia să trecem prin acel culoar și eram loviți din toate părțile. Care veți ajunge la poartă pe picioarele voastre veți putea spera că mai scăpați cu viață de aici,” mai spune Octav Bjoza.
În celulele Fortului 13 erau înghesuiţi uneori şi 200 de deţinuţi. Ca să încapă în spaţiile meschine, stăteau ghemuiţi. Printre ei erau şi copii. Zoe Rădulescu s-a născut în închisoare, unde a stat un an şi patru luni.
„De la un an până la un an şi patru luni am fost scoasă de la porţia de mâncare, deci o atrocitate mai mare decât asta, să nu hrăneşti un copil...” spune Zoe Rădulescu.
Printre numele importante care au ispăşit ani grei de închisoare aici se numără generalul Ion Antonescu, legionarul Corneliu Zelea Codreanu şi ţărănistul Corneliu Coposu.
Fortul 13 Jilava a început să fie folosit, din 1906, ca închisoare.
Pe parcursul a mai bine de jumătate de secol, aici au fost închişi participanţi la Răscoala din 1907, soldaţi din armata română, legionari, dar şi oameni politici.
În perioada primului război mondial, fortul Jilava a fost populat cu deţinuţi proveniţi din rândurile militarilor care refuzau să se prezinte la încorporare sau pentru alte infracţiuni cu caracter militar, mulţi din ei fiind condamnaţi la moarte şi executaţi în "valea piersicilor".
Între 1948 şi 1964, Fortul 13 a fost folosit de comunişti ca închisoare de tranzit pentru opozanţii regimului.
În spaţiul din spatele Fortului 13 a fost executat mareşalul Ion Antonescu în 1946.
