Afişez elemetele după tag: restaurare
BISERICA DE LEMN DIN SATUL URŞI - POVESTEA UNEI RESTAURĂRI DE SUCCES
Biserica de lemn din satul Urşi (judeţul Vâlcea) este un valoros şi autentic monument de arhitectură datorită tehnicii construcţiei în lemn, frescei în lemn (rară în România şi Europa), dar şi conţinutului iconografiei murale. Aflată într-o avansată stare de degradare, biserica a fost complet restaurată în decursul anilor 2007 - 2020, cu sprijinul comunităţii locale şi al mai multor instituţii, păstrându-se principiile de conservare.
"Așezămintele Brătianu" din București vor fi restaurate
Așezămintele Ion I. C. Brătianu din strada Biserica Amzei din București vor fi restaurate și reintegrate în circuitul public cultural al Bucureștiului. Restaurarea se va face cu bani europeni.
Imobilul se află în prezent într-o stare avansată de degradare, întrucât nu au mai fost făcute reparaţii, iar expertiza tehnică realizată relevă faptul că structura de rezistenţă este în pragul prăbuşirii parţiale sau totale. Odată cu trecerea timpului şi ca urmare a lipsei unei întreţineri minimale, a acţiunii intemperiilor, a deteriorărilor de natură mecanică, au apărut degradări de profunzime.
Actualizare: Castelul Teleki urmează să fie reabilitat de către autorităţile locale
Actualizare:
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud intenţionează să reabiliteze castelul Teleki din Comlod, suma estimată fiind de aproximativ 5,5 milioane de euro, conform datelor publicate în anunţul de participare pentru execuţia lucrărilor de reabilitare publicat pe platforma SEAP. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional Nord-Vest 2021-2027 şi de la bugetul local.
În evidenţele Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Bistriţa Năsăud figurează monumente istorice ameninţate cu dispariţia din cauza neimplicării proprietarilor acestora, respectiv a autorităţilor.
În această situaţie se află şi Castelul Teleki, obiectiv situat în intravilanul satului Comlod, comuna Milaş. Acesta este înscris în Lista Monumentelor Istorice din judeţul Bistriţa Năsăud din anul 2015, fiind o construcţie reprezentativă barocului transilvănean, cu o puternică tentă rurală, ridicată în anul 1756 de către Istvan Wesselenyi de Hadad, după cum atestă inscripţia aflată încă pe faţada clădirii.
"Poarta Sărutului" a lui Brâncuși "a devenit galbenă, după ce a fost spălată cu jet de apă"
UPDATE: Politiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere în cazul operelor lui Constantin Brâncuși din municipiul Târgu Jiu care, anul trecut, au fost spălate cu jet de apă sub presiune, în urma operațiunii Poarta Sărutului îngalbenindu-se.
Poarta Sărutului, celebra operă a lui Brâncuși din Târgu Jiu, a fost spălată cu jet de apă și a devenit galbenă, după ce sărurile de fier au ieșit la suprafață, acuză proiectantul lucrărilor de restaurare, Dorin Dănilă, citat de Agerpres.
Institutului Național al Patrimoniului (INP) a alocat 370.000 de lei pentru restaurarea și conservarea operei care face parte din Ansamblul Monumental 'Calea Eroilor', iar recepția tehnică a lucrărilor urma să aibă loc joi, dar a fost amânată din cauza neînțelegerilor între comisia tehnică și proiectant.
Monument istoric, pericol public
Clădirea Filarmonicii din Oradea a ajuns să fie un pericol public în loc să fie o clădire-monument istoric.
Din fațada clădiri se desprind, aproape zilnic, bucăţi mari de tencuială. Clădirea nu poate fi reabilitată până când Consiliul Judeţean Bihor şi Episcopia Romano-Catolică nu încheie disputa de proprietate asupra imobilului, precizează Digi24.
Litigiul dintre cele două părți durează de peste 13 ani.
"Poarta Sărutului" a lui Brâncuși "a devenit galbenă
UPDATE: Politiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere în cazul operelor lui Constantin Brâncuși din municipiul Târgu Jiu care, anul trecut, au fost spălate cu jet de apă sub presiune, în urma operațiunii Poarta Sărutului îngalbenindu-se.
Purtătorul de cuvant al Poliției Județene Gorj, Florin Roșca, a declarat, marti, că a fost deschis un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la modul în care s-au realizat operațiunile de spălare a operelor lui Brâncuși din Târgu Jiu.
Potrivit sursei citate, cercetările sunt coordonate de un procuror de la Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu și vizează infracțiunea de distrugere.
Poarta Sărutului, celebra operă a lui Brâncuși din Târgu Jiu, a fost spălată cu jet de apă și a devenit galbenă, după ce sărurile de fier au ieșit la suprafață, acuză proiectantul lucrărilor de restaurare, Dorin Dănilă, citat de Agerpres.
Institutului Național al Patrimoniului (INP) a alocat 370.000 de lei pentru restaurarea și conservarea operei care face parte din Ansamblul Monumental 'Calea Eroilor', iar recepția tehnică a lucrărilor urma să aibă loc joi, dar a fost amânată din cauza neînțelegerilor între comisia tehnică și proiectant.
Planul Naţional de Restaurare în 2012, un joc politic?
Planul Naţional de Restaurare este unicul instrument prin care Guvernul României poate ajuta financiar reabilitarea monumentelor istorice de pe teritoriul ţării.
Percheziţii în Capitală şi Maramureş la firme ce se ocupau cu restaurarea monumentelor
Mai multe percheziţii au avut loc miercuri, 26 septembrie, în Maramureş şi Bucureşti, iar, potrivit Poliţiei Capitalei, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au pus în executare 14 autorizaţii de perchezitţie şi 13 mandate de aducere, precizează portalul de ştiri eMaramureş.
Restaurările pentru Biserica Doamnei, făcute într-o “viziune proprie”
Dacă ați trecut mai des pe lângă Biserica Doamnei din București, ați observat poate că monumentul, istoric de altfel, se află în plin proces de restaurare de ceva vreme, mai exact de câțiva ani.
Ați remarcat și elementele de „noutate”? Ei bine, pridvorul Bisericii e îmbrăcat în termopan.