Sâmbătă, 07 August 2021 16:49

Starea muzeelor din România

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Casa Memorială George Enescu Casa Memorială George Enescu Cultura la dubă

Unele dintre cele mai importante muzee din România sunt lăsate în paragină de ani de zile și odată cu ele se află în pericol și un patrimoniu de o valoare inestimabilă, care ar putea dispărea pentru totdeauna la un cutremur major sau se degradează din cauza condițiilor improprii în care este ținut, arată un articol al celor de la culturaladuba.ro.

Muzeele care sunt deschise sau cele care chiar au fost restaurate reușesc cu greu să atragă vizitatori.

Cu toate acestea politicienii și instituțiile publice nu ratează nicio ocazie să posteze cuvinte goale despre importanța muzeelor în viața noastră.

Astfel vedem cum Muzeul Național de Istorie a României din București, a doua cea mai bogată instituție publică din România, după Banca Națională, este găzduit de Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei, o clădire șubredă, cu o vechime de 120 de ani. Monumentul istoric a intrat în 2002 într-un proces de restaurare, care s-a dovedit a fi începutul unei agonii ce durează deja de 19 ani.

De atunci, muzeul este deschis publicului doar în proporție de 20%. Cea mai mare parte a patrimoniului zace în lăzi, cutii sau alte ambalaje, în camere sigilate, departe de ochii copiilor și ai tinerilor care ar putea să îl vadă și să înțeleagă ceva din istoria noastră.

În prezent, Muzeul Național de Istorie a României se află într-un litigiu cu o firmă de arhitectură care câștigase concursul internațional de arhitectură organizat de Ministerul Culturii în 2016, precum și cu Ordinul Arhitecților din România.

Deși țara noastră ar putea accesa suma de 120 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Dezvoltare pentru un proiect amplu de restaurare și modernizare, așa cum se dorea din 2016. Practic, acest lucru nu este posibil până când instituția nu va scăpa de procese.

Patrimoniul MNIR cuprinde piese arheologice cu o vechime de peste 20.000 de ani, bijuterii antice sau bijuterii cu diamante și pietre prețioase, purtate de reginele României, decorații, haine, tablouri celebre, fotografii de arhivă, cărți rare, hărți sau alte documente istorice care atestă întemeierea României.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța este a doua instituție, ca mărime, dedicată trecutului țării noastre. Patrimoniul instituție cuprinde peste 400.000 de obiecte, de la sculpturi antice, statuete din bronz, numismatică și hărți, până la telegrame și reviste. Printre cele mai valoroase piese care pot fi admirate acolo se numără, de exemplu, tezaurul de vase de argint de la Sucidava-Izvoarele.

Clădirea care găzduiește sediul muzeului, o construcție în stil neoromânesc, aflată chiar în Piața Ovidiu, necesită de ani buni lucrări de restaurare, protecție și conservare, fiind foarte degradată.

De altfel, în 2020, Consiliul Județean Constanța a semnat un contract de aproximativ 3 milioane de euro (co-finanțat prin fonduri europene nerambursabile), care ar fi trebuit să rezolve această problemă. El prevedea, printre altele, intervenții la nivelul zidăriei, al bolților și al acoperișului, având un termen de execuție de 24 de luni.

Îm 2021, însă, Petre Enciu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, a anunțat rezilierea contractului de reabilitare, acuzând proiectantul că ar fi avut intenția de a „smulge cât mai mulți bani de la Consiliul Județean Constanța”.

Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța a explicat că va fi demarată o nouă licitație pentru desemnarea altui constructor, dar este clar că va mai fi nevoie de câțiva ani buni pentru ca lucrările atât de necesare să fie realizate. Până atunci, procesul de degradare va continua, lăsând urme adânci asupra muzeului.

De o soartă mai bună nu se bucură nici Muzeul Național George Enescu (București), Muzeul Theodor Aman (București), Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck (București), Muzeul de Istorie Naturală (Iași) sau Muzeul Național de Artă Contemporană (București).

Puteți citi mai multe despre starea acestora în articolul celor de la culturaladuba.ro.

 

 

 

Citit 953 ori Ultima modificare Sâmbătă, 10 Februarie 2024 17:56

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.