Scurt istoric
Cetatea Noviodunum este situată în punctul “Pontonul Vechi” sau “Eski Kale”, (în limba turcă “Cetaeta Veche”), la aproximativ 2 km de oraşul Isaccea, pe un promontoriu, în apropierea unuia dintre cele mai importante vaduri ale Dunării, de pe cursul său inferior.
Datorită poziţiei sale geografice, cetatea a avut un rol strategic şi economic înaintea venirii romanilor, care s-a accentuat în perioada romană, romano-bizantină, medie bizantină şi în evul-mediu.
Aşezarea este situată în punctul terminus al drumului care lega în antichitate Marcianopolis, Tropaeum Traiani, Ulmetum şi Ibida, de Dunăre, aşa-zisa rută imperială, care traversa Dobrogea, venind de la Marcianopolis, se întâlnea cu ruta de pe limes-ul danubian la Noviodunum.
Odată cu stabilirea romanilor în ţinutul dobrogean, Noviodunum a devenit sediul uneia dintre legiunile însărcinate cz paza acestui hotar. Poziţia geografică oferea cetăţii posibilitatea de supraveghere şi control a întregului hotar (limes) de nord al Dunării. Această importanţă strategică a determinat şi funcţia administrativ-economică a oraşului care s-a dezvoltat în jurul castrului militar, căruia i s-a acordat statut de “municipium” la sfârşitul secolului al II-lea.
Săpăturile arheologice de la Noviodunum au fost iniţiate ân 1953 (îns copul identificării aşezării medievale) şi au continuat în anii 1955-1956 (de-a lungul plajei iundabile a Dunării), 1964, 1967, 1971-1973 şi 1976 (orientate asupra laturii estice a incintei).
Descoperirile arheologice, în special ceramica începând cu rima epocă a fierului, cea locală şi elenistică, dar şi păstrarea de către romani a numelui de origine celtică, au arătat că aşezarea s-a suprapus uneia getice.
Cercetările arheologice au fost reluate în 1990 (în aşezarea civilă din aproprierea cetăţii), când a fost identificată existenţa unui nucleu de locuire din secolul al XIII-lea, ce suprapune o necropolă (care a funcţionat în secolele XII-XIII) şi mai multe niveluri de locuire din secolul al XI-lea, care la rândul lor, suprapun complexele de epocă romano-bizantină.
În acelaşi timp s-a constatat existenţa a două edificii – două thermae, locuinţe, o basilică şi zidul de incintă nordic, prevăzut cu 7 tunuri de apărare semicirculare la exterior, dintre care două flancau o poartă sau o instalaţie portuară.
Începând cu anul 1997, cercetările s-au concentrt asupra incintei de sud şi a zonei intra muros. În cetate şi în aşezarea cvilă, au fost descoperite mii de monede, un număr mare de sigilii, obiecte de podoabă şi de cult, arme, piese de harnaşament, unelte, ceramică locală şi de import care impresionează prin cantitate, calitate şi varietatea formelor.
Toate aceste descoperiri, conturează imaginea unei aşezări cu caracter urban, fortificate, a cărei importanţă o detaşează, din toate punctele de vedere, de celelalte centre dibrogene din secolele X-XV.
Deficienţe care pun în pericol integritatea şi valoarea patrimonială a monumentului
Valoarea culturală excepţională a sitului, corelată cu problemele severe de conservare, a impus necesitateaunor intervenţii de conservare, restaurare şi punere în valoare.
În acest scop, Primăria Oraşului Isaccea, în calitate de beneficiar,a semnat cu Institutul Naţional alpatrimoniului contractul de finanţare nerambursabilă cu obiectul “Restaurarea şi punerea în valoare a monumentului istoric Cetatea Noviodunum”, în valoare de 314.338,47 lei.
În cadrul proiectului, au fost abordate toate vestigiile descoperite prin cercetări arheologice, a fost amenajată (prin imtroducerea infrastructurii specifice), pentru vizitare, supraaţa necercetată a sitului şi, implicit, au fost consolidate construcţiile existente.
Activităţile s-au derulat în cadrul subprogramului Elaborare a documentaţiilor tehnico-economice pentru investiţii asupra monumentelor istorice, pentru proiecte care au ca scop protejarea şi promovarea monumentelor istorice.
Însă, în lipsa fondurilor, au fost înregistrate deficienţe în asigurarea integrităţii acestui obiectiv de patrimoniu, care pot conduce la alterarea fizică şi istorică a acestuia, întrucât nu a beneficiat de o protecţie/restaurare corespunzătoare. Menţinerea unei astfel de stări de fapt ar putea genera alterarea autenticităţii sale şi, implicit, va conduce la tergiversarea procedurii de înscriere în patrimoniul mondial UNESCO.
În plus, situl arheologic al cetăţii Noviodunum, parte a Limesului Dunării de Jos, propus de Comisia Naţională de Arheologie pentru înscrierea în patrimoniul modial UNESCO, în prezent nu are un proprietar, motiv pentru care nu se poate realiza restaurarea sa.
Astfel, singura soluţie ar fi promovarea unei Hotărâri de Guvern/ proiect de lege (de către ministrul de resort) privind atestarea dreptului de proprietate publică a statului asupra obiectivelor de patrimoniu, precum şi asupra terenurilor pe care se află acestea, pentru ca ulterior, să se poată aloca fonduri (inclusiv europene), pentru cercetare arheologică, restaurare, punere în valoare şi înscriere în patrimoniul mondial UNESCO.
