Bun strateg, Tudor Vladimirescu a apreciat la justa valoare poziţia deosebită a aşezămintelor monastice din nordul Olteniei. Încă de la începutul revoluţiei, Tudor le-a organizat, le-a aprovizionat cu toate cele de trebuinţă oştirilor, cu provizii şi muniţii şi le-a întărit cu străji.
Cu zidurile lor puternice, locurile de închinare deveniseră adevărate bastioane, avându-se în vedere eventualitatea unor lupte defensive de lungă durată dinspre munte şi chiar o retragere în siguranţă a revoluţionarilor şi adăpostirea lor discretă în Transilvania. Înainte de marşul spre Bucureşti, Tudor întărise Hurezii, Bistriţa, Cozia, Tismana, Crasna, Polovragi, Ţânţăreni, Gura Motrului, Cioclovina, Jitianu, Strehaia. Ctitoria Sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu de la Hurezi oferea lui Tudor Vladimirescu acel loc ferit, în spatele căruia cu ziduri înalte şi puternice se putea ţine piept unui asalt al armatelor turceşti. El cunoaştea foarte bine această mănăstire şi întreaga întindere a plaiului Horezu.
În ianuarie 1821, venind de la Bucureşti cu patruzeci de panduri, Tudor Vladimirescu a trecut pe la mănăstirea Hurezi, de aici plecând la Târgu Jiu, Tismana, până la Padeş: „A doua zi, la 20 ale lui Ghenarie, sculându-se dintr’acel sat (probabil Copăcelu), au plecat cu toţii spre oraşul Târgul-Jiiului şi, întâlnind pre drum pre vechilul vătafului de plaiul Horezului, ce venia la zărăfia (caseria) judeţului Vâlcii cu galbeni două mii şi mai bine, l-au luat cu dânşii, d’impreună, cu un plăiaş ce avea după, el, şi Vineri, la 21 ale lui Ghenarie, ajungând pre la 12 ceasuri seara, în oraşul Târgul-Jiiului […]”.
Tudor Vladimirescu l-a desemnat comandant la Hurezi pe căpitanul Dumitru Gârbea, vătaful lui de la Cloşani, unul dintre cei mai vechi şi intimi prieteni ai săi. El, Creţescu şi Radu Miu fuseseră cei care i-au strâns primii plăieşi, vânători şi panduri pentru constituirea oastei revoluţiei.
Pentru slugerul Tudor, Mănăstirea Hurezi era un loc ce prezenta siguranţă şi un obiectiv strategic de viitor.
Documentele amintesc despre o revoltă a ţăranilor din Baia de Fier, care sub conducerea lui Dumitru Gârbea şi-au recăpătat vitele sechestrate mai dinainte, de către Mănăstirea Hurezi, în contul unor datorii. Aici, la mănăstire, Nicolae Grozea (mai târziu se haiduceşte) îi cere lui Gârbea să-l primească în oastea norodului. L-a alăturat oastei lui şi i-a dat poruncă să păzească mănăstirea şi împrejurimile. Căpitanul Dumitru Gârbea a avut un sfârşit tragic. A fost prins de turci şi ucis prin spânzurare la Vidin, în timp ce familia sa rămăsese la Cerneţi.
După pedepsirea pandurilor care jefuiseră conacul de la Beneşti, Tudor a dat poruncă să le încarce avutul boierilor Otetelişeni în şase care cu boi şi să-i transporte pe aceştia la Mănăstirea Hurezi, singurul loc în care mai puteau avea tihnă în acele vremuri tulburi. Tudor le-a mai dat 200 de galbeni din punga personală, pentru cheltuială, şi 12 panduri ca să-i însoţească la mănăstire.
Refugiaţii aveau asupra lor scrisoarea Vladimirescului, ce purta data de 8 martie 1821 şi care era adresată stareţului mănăstirii Hurezi, pe care îl ruga să-i primească şi să-i găzduiască pe Otetelişeni şi pe ceilalţi boieri din Beneşti (lista cuprindea 32 de persoane cu familiile lor).
Din textul scrisorii vedem care era rolul acelor sfinte lăcaşuri în viziunea lui Tudor: „Fiindcă acest sfânt lăcaş, cum şi alte asemenea, sunt făcute de neamul norodului românesc, ca pe la vremi să se adăpostească şi să se ocrotească familiile celor cinstite, apărându-se a nu pătimi vreun rău, de aceea vin acolo cele mai jos arătate familii boiereşti. Şi sosind aici, să le cultivarisiţi cu toate cele trebuincioase, hrana dumnealor şi a oamenilor, a nu cerca vreo lipsă […]”. Stareţul mănăstirii Hurezi de la acea vreme era Arhimandritul Ghermano, un grec din Trapezunt (1804-1823).
Mănăstirea Hurezi era unul dintre cartierele mişcării revoluţionare unde se strângeau provizii. Dintr-o scrisoare trimisă, la 24 martie, de polcovnicul de origine albaneză Iordache Hristofi, căpitanului Avram, acesta îi cerea să vină cu oamenii lui la Hurezi şi să încarce carele cu porumb şi să le pornească tot către Horezu, fiind necesare oştilor ce se strâng acolo.
După uciderea lui Tudor Vladimirescu la Târgovişte şi înfrângerea eteriştilor şi pandurilor de către turci la Drăgăşani, rebelii s-au adăpostit în mănăstirile de la Hurezi, Cozia, Bistriţa, Tismana şi Polovragi. La Hurezi s-a retras serdarul Iordache Hristofi, care primise din partea pandurilor comanda întregii cavalerii. Un corp turcesc a venit prin munţi, la Târgu Jiu, spre mănăstirea Hurezi pentru a da ajutor turcilor din Râmnic să-l învingă pe Diamandi.
Mănăstirile oltene au jucat un rol important în mişcarea revoluţionară de la 1821, însă tot din acea perioadă a început să se agraveze starea lor de conservare.
Articol realizat de prof. Florin Epure
