Duminică, 18 Ianuarie 2015 18:13

Cum faci milioane din Cultură? (Video)

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fostul ministru al Culturii, Hegedus Csilla. Fostul ministru al Culturii, Hegedus Csilla. Foto: presidency.ro

Într-o investigație făcută de cei de la RomâniaTV se arată cum au fost direcționați în ultimii ani peste 1,3 milioane de euro din banii de la Ministerul Culturii către niște apropiați ai persoanelor aflate în conducerea instituției.

Fostul ministru al Culturii, Hegedus Csilla, știa cum să sifoneze banii din Cultura încă din anul 2010, când ocupa funcția de consilier al ministrului Kelemen Hunor. 

De fapt, Kelemen Hunor a fost ministru al Culturii doar pe hârtie, potrivit investigatiei făcute de Silviu Mănăstire. Hegedus Csilla a fost cea care a condus din umbră ministerul. 

Ea era și șefa departamentului de Cultură a UDMR, deși pregătirea sa este cea de economist. Apoi, a ajuns secretar de stat în primăvara anului trecut, iar în toamnă a fost numită ministru.

Hegedus Csilla este expertă în renovarea clădirilor de patrimoniu, iar afacere cu obiecte și clădiri de patrimoniu a învățat-o de la tatal ei, omul de afaceri și profesorul clujean Szabo Balint. 

Acesta deține societatea de construcții Utilitas, din Cluj, specializată în lucrări de patrimoniu. 

Potrivit unui document, citat de Silviu Mănăstire, între anii 2008- 2013, tatăl fostului ministru Hegedus Csilla a încasat de la instituții publice peste 1, 3 milioane de euro din lucrări de proiectare și renovare. 

Szabo Balint a încasat bani de consiliile județene Cluj, Salaj și Bistrita Năsaud pentru renovarea unor obiective culturale, în special muzee și cetăți medievale. Alte contracte au fost câștigate de tatăl fostului ministru de la Institutul Național al Patrimoniului - instituție subordonată evident Ministerului Culturii.

Mai multe detalii găsiți pe romaniatv.net

Citit 2138 ori Ultima modificare Duminică, 18 Ianuarie 2015 17:05

Media

Investigatie Silviu Manastire

1 comentariu

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.