Cum intrarăm în Europa cum se prinseră de noi toate toanele comunitare de cubizare și modernizare arhitecturală și uitarăm să ne prețuim clădirile patrimoniale, decoltate în balcoane de fier dantelat, singurele elemente citadine dătătoare de identitate națională în pulberea euroglobalizantă.1. Unde cântase pianul, se puse la păstrat tutunul!
Numai dacă rostim Cantacuzino, mintea noastră scanează cu viteză imagini, idei legate de cultură, spitale, biserici, deci este de prisos să mai precizăm însemnătatea Conacului Cantacuzino din ansamblul Curțile Dudești-Cioplea (sec. XVIII-XIX), monument abandonat prin inabilitatea Institutului Național al Monumentelor Istorice de a ispiti investitori întru finalizarea restaurării complexului.
Conacul a devenit sălașul potrivit pentru investitorii în tabac, S.C. Galaxy Tabacco S.A., care, dintr-un pragmatism exacerbat, disproporționat de un simț estetic larvar, a atribuit o utilitate practică spațiului boieresc, respectiv atelier de reparații a utilajelor de fabricat țigări, dându-i ulterior o destinație mai pașnică, de depozit pentru arhiva societății.
Pivinița cu porți brâncovenești ,așijderea celei a Palatului Cotroceni, zidul de fortificații ce-o înconjoară, turnul de apă, dar și Biserica Sfântul Nicolae Dudești sunt tot atâtea elemente de interes pentru studenți, care în procesul lor de formare, studiază îndeaproape aceste vestigii.
De numele Cantacuzino se leagă și destinul nefast al unui alt monument istoric, Conacul ”Afumați”, construit la sfărșitul secolului al XVII-lea, amplasat în localitatea Afumați, elemet al ansamblului fostei curți a Stolnicului Constantin Cantacuziono, care datează din anul 1696, modernizat în secolul al XIX-lea de baronul Dumba Sterio , prin adăugarea unor tendințe gotice și renascentiste la un stil pur românesc.
2. Un București împrejmuit de conace
O destinație mai academică a luat Conacul Oteteleșanu din cadrul Institutului de Fizică Atomică Măgurele- Blocul M contruit în a doua jumătate a sec al XIX-lea, care, din păcate, se află într-o stare de degradare avansată pe fondul absenței resurselor financiare necesare restaurării, precum și conacele Ciorogârla (sec. al XIX-lea), Micșuneștii Mari (sec al XVIII-lea) și Bujoiu (1932).
Din ansamblul fostului conac Manu (sec. al XVIII-lea) din localitatea Popești-Leordeni ce a aparținut marelui vornic Mihai Manu, a mai rămas doar ruinele care dau seama de un trecut bogat și boem prin bolțile pivniței.
Acolo unde betonul, sticla și oțelul câștigă teren bucureștean în numele modernității, nimeni nu mai pare interesat de soarta unor clădiri de patrimoniu strivite la umbra coloșilor sticloși. Fenomenul reflectă exact evoluția spiritului nostru, care în goana parvenirii profesionale uită parfumul emoției spirituale oferit de un peisaj arhitectural care te duce cu gândul la o lume apusă, și nici măcar nu observă că ”au înnebunit salcâmii”.
Galerie foto:
https://www.sospatrimoniu.ro/sos-articole/despre-patrimoniul-din-bucuresti/item/80-unde-ne-sunt-conacele-de-altadata#sigProIdcaf2c8325e
