Autorităţile au realizat repetate demersuri în acest sens, cel mai recent datând din anul 2018 (când dosarul a fost retransmis Comitetului Patrimoiului Mondial de pe lângă UNESCO, după ce a fost revizuit conform cerinţelor din 2014). Însă, pentru a creşte şansele de reuşită ale candidaturii din 2018, este necesară remedierea unor recomandări şi probleme, în perspectiva unor vizite ulterioare din partea experţilor UNESCO. Evaluările realizate de specialiştii implicaţi în gestionarea Ansamblului au scos la iveală deficienţe (de dezvoltare urbană sau comercială, de accesibilitate, infrastructură, transport, de poluare a aerului, de întreţinere a operelor sculpturale) şi necesitatea implementării unor soluţii/ responsabilităţi care pot elimina incompatibilităţile funcţionale/ disfuncţionalităţile urbanistice.
În 2019, a fost creată o metodologie de lucru, numită „Proiect cadru de urmărire în timp/ mentenanţă – stabilire proceduri pentru activitatea de urmărire în timp/ mentenanţă şi intervenţii la Ansamblul Monumental Calea Eroilor”, care să subordoneze intervenţiile asupra Amsamblului, caracterului memorial al sitului istoric şi au fost făcuţi paşi în sensul implementării măsurilor propuse.
A fost constituită echipa de mentenanţă şi monitorizare, formată din specialişti în domeniu (recunoscuţi în plan naţional), rezultatele muncii acesteia fiind vizibile prin pregătirea intervenţiilor de urgenţă asupra componentelor artistice din piatră din cadrul Ansamblului Monumental Calea Eroilor.
Pentru realizarea dezideratului de înscriere a sa în Lista Patrimoniului UNESCO, Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului, şi-a oferit susţinerea prin acodarea de asistenţă tehnică de specialitate Primăriei Târgu Jiu în vederea gestionării perimetrului urban care cuprinde Ansamblul Monumental.
Cu ajutorul specialiştilor de la Institut se doreşte elaborarea unui plan de acţiune pentru o dezvoltare sustenabilă a Axei Brâncuşi.
În prezent, deciziile administrative aparţin Primăriei şi Consililui Local Târgu Jiu, care sunt interesate să adopte în 2021 măsuri concrete care să rezolve următoarele chestiuni stringente pentru demersul iniţiat: obţinerea de fonduri pentru restaurarea operelor sculpturale şi continuarea proiectului de modernizare şi amenajare peisagistică a Căii Eroilor; recuperarea celor două tronsoane ale podului metalic Jiu şi punerea în valoare, în relaţia cu Parcul Constantin Brâncuşi şi cursul Jiului; punerea în valoare a terenului aflat între străzile Calea Eroilor, Gheorghe Tătărăscu şi Tudor Vladimirescu; amenajarea peisagistică a Grădinii Publice din cadrul zonei protejate a Ansamblului Monumental Calea Eroilor; realizarea Planului Urbanistic Zonal pentru zona construită protejată Calea Eroilor; actualizarea Planului Urbanistic General; finalizarea regulamentului pentru publicitate pe Calea Eroilor şi în zona de protecţie; continuarea monitorizării şi întreţinerii Ansamblului Monumental.
Pentru punerea în valoare a terenului situat între străzile Calea Eroilor, Gheorghe Tătărăscu şi Tudor Vladimirescu, Institutul Naţional al Patrimoniului este interesat să sprijine autorităţile locale în organizarea unui concurs internaţional pentru identificarea soluţiilor de realizare a unui Centru de Interpretare a Ansamblului Monumental Calea Eroilor.
Suplimentar, Primăria Târgu Jiu, în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România, intenţionează organizarea unui concurs de idei şi soluţii pentru amplasarea celor două module ale podului vechi, precum şi pentru amenajarea spaţiului monumentului comemorativ de la capătul podului nou, demers ce presupune şi consultarea comunităţii locale în faza de elaborare a temei.
Sprijinul Ministerului Culturii arată că lucrurile pot funcţiona şi dau un imbold autorităţilor locale de a face demersuri importante în vederea dezvoltării durabile a municipiului Târgu Jiu.
Toate măsurile adoptate sunt menite să conducă la administrarea şi dezvoltarea eficientă a patrimoniului, fiind importante şi din perspectiva implicării şi conştientizării comunităţii locale asupra valorilor ansamblului.
Înscrierea în Lista Patrimoniului UNESCO ar însemna un câştig semnificativ din punct de vedere al dezvoltării culturale, urbanistice, turistice şi de infrastructură a municipiului Târgu Jiu.