Afişez elemetele după tag: lege

Mai mulți deputați PSD au depus un proiect de lege prin care elimină din Legea construcțiilor prevederea potrivit căreia realizarea de lucrări de construcții sau consolidare fără autorizație asupra monumentelor istorice este infracțiune, pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.

În expunerea de motive, semnată de deputații Florin Iordache și Ion Călin, se face referire la "decongestionarea instanțelor", având în vedere că aceste fapte ajung oricum să fie sancționate doar cu amendă "în proporție de 99%", dar și la cazurile de cetățeni care au vrut să își asfalteze un drum și li s-a întocmit dosar penal.

Reabilitarea termică a clădirilor aflate în zonele protejate și din zona de protecție a clădirilor monument istoric s-ar putea face fără autorizație de construire, potrivit unui proiect inițiat de un grup de parlamentari PNL și PSD, citat de cei de la HotNews
 
Documentul mai arată că reabilitarea termică fără autorizație s-ar putea face chiar în cazul clădirilor monument istoric. 
 
Proiectul legislativ a fost respins de Senat la sfârșitul anului trecut, însă el a fost rediscutat în această săptămână de Comisia de Administrație de pe lângă Camera Deputaților. 
 
Președintele Ordinului Arhitecților din România, Șerban Țigănaș, susține că această lege, dacă va fi adoptată, va duce la distrugerea clădirilor de patrimoniu.