Afişez elemetele după tag: martisor
MĂRŢIŞORUL, simbolul românesc al primăverii - PATRIMONIU UNESCO
Tradiţia “Mărţişorului” este inclusă, din 2017, pe lista patrimoniului imaterial UNESCO, în urma solicitării iniţiate de România, Bulgaria, Macedonia şi Republica Moldova, ţări în care există această sărbătoare străveche.
Patrimoniul imaterial cuprinde tradiţii, expresii orale, practici sociale şi ritualuri, iar România are în prezent 7 elemente în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii: “Ritualul Căluşului”, “Doina”, “Ceramica Tradiţională de Horezu”, “Colindatul de ceată bărbătească”, “Jocul fecioresc din România”, “Tehnici tradiţionale de realizare a scoarţei” şi “Mărţişorul”. În prezent, Comitetul de Evaluare al UNESCO analizează includerea a încă două dosare: “Tradiţii de creştere a cailor lipiţani” şi “Arta cămăşii cu altiţă”.
Mărţişorul este parte reprezentativă a spiritualităţii româneşti şi simbolizează renaşterea naturii.