În ziua de azi, în România, se discută mult despre importanţa patrimoniului cultural naţional şi despre necesitatea protejării şi punerii în valoare a acestuia, lucru perfect normal şi necesar. Patrimoniul naţional este zestrea cea mai de preţ a românilor, este componenta cu cel mai mare aport în justificarea originilor, în definirea noastră ca neam, în păstrarea unei amintiri vii a trecutului.
Cu toatea acestea, de-a lungul timpului, au fost canalizate destul de puţine eforturi către această direcţie şi, deşi în teorie patrimoniul naţional este protejat de o mulţime de legi şi reglementări, în realitate acesta se degradează continuu, fapt care la un moment dat poate avea ca efect pierderea iremediabilă a unei părţi importante din trecutul nostru.
