Sursă foto: Adevărul.ro

Planul Naţional de Restaurare în 2012, un joc politic?

Planul Naţional de Restaurare este unicul instrument prin care Guvernul României poate ajuta financiar reabilitarea monumentelor istorice de pe teritoriul ţării. 

Potrivit legii, Ministerul Culturii, în baza unor recomandări făcute de Institutul Naţional al Patrimoniului, întocmeşte o listă a monumentelor ce urmează a fi finanţate, ţinându-se cont de două principii de bază: stadiul de degradare şi importanţa clădirii.
 
Deşi acestea sunt criterii absolut normale şi legale, ele par a nu fi singurele respectate de autorităţi.
 
Un exemplu concret îl întâlnim, potrivit jurnaliştilor de la Adevărul, în judeţul Bihor.
 
Pentru această regiune, prin Planul Naţional de Restaurare (P.N.R.), s-a alocat pentru anul acesta un total de 705.750 lei pentru cinci obiective de patrimoniu: Cetatea Oradea, Castelul Stubenberg şi trei biserici (Abram, Parhida şi Fughiu).
 
În judeţul Bihor există însă castele şi conace ungureşti, hotelul Parc, precum şi numeroase biserici de lemn precum Căpâlna, Cociuba Mică, Duşeşti, Hinchiriş, Hotar şi Gheghie care se află într-o starea deplorabilă.

Percheziţii în Capitală şi Maramureş la firme ce se ocupau cu restaurarea monumentelor

Mai multe percheziţii au avut loc miercuri, 26 septembrie, în Maramureş şi Bucureşti, iar, potrivit Poliţiei Capitalei, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au pus în executare 14 autorizaţii de perchezitţie şi 13 mandate de aducere, precizează portalul de ştiri eMaramureş

Percheziţiile au fost dispuse în urma cercetărilor efectuate de politişti din Capitală, într-un dosar penal ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice – în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice – în formă continuată. 
 
În cadrul acestui dosar sunt cercetaţi 9 suspecţi, au precizat oamenii legii, fără să ofere alte detalii. 
 
Potrivit unor informaţii pe surse, percheziţiile au avut loc la firme care se ocupă de restaurări, vizate fiind Axa Reconst din Sighetu Marmaţiei - administrată de Vasile Birlea, fratele senatorului Gheorghe Mihai Birlea, Taina Lemnului din Deseşti - administrată de Vasile Pop, şi Rustic Baia Mare - administrata de Cornel Cusner. 
 
Printre cei care au fost duşi la poliţie se află şi fratele senatorului Gheorghe Mihai Birlea, Vasile, care a fost transferat la Bucureşti pentru audieri. 

Dezastrul clădirilor de patrimoniu de la Băile Herculane

Povestea uneia dintre cele mai vechi staţiuni din România, Băile Herculane, numită la începutul secolului XX de către împărătul Imperiului Austro-Ungar: "cea mai frumoasă staţiune de pe continent", se apropie cu paşi repezi de intrarea în legendă.

În locul imaginii unei cochete staţiuni care atrăgea capetele încornonate ale Europei, găsim în prezent un peisaj dezolant cu zeci de clădiri dărăpănate, ascunse sau nu de pânzele de protecţie, precizează Adevărul.

Sărăcia în care se zbat cele câteva mii de locuitori din staţiune este vizibilă înainte să cobori din tren în gara localităţii care nu de alta este şi cladire de patrimoniu.

În 2009 abia 20% din locuirile de cazare (10 000) puteau găzdui cât de cât turişti, iar anul trecut această cifră era şi mai mică.

Forfota care caracteriza această localitate a dispărut complet, iar promenada a devenit a devenit o acţiune nelipsită de riscuri reale din cauza frumoaselor clădiri de patrimoniu, cele mai multe construite în timpul Imperiului Austriac şi Austro Ungar, aflate în prezent într-o stare deplorabilă, unele dintre ele fiind gata să se prăbuşească în orice moment.

Politici de Cookie

Sospatrimoniu.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii