Zidurile mănăstirii Berca

Slujba de înmormântare a Buzăului istoric, oficializată de preotul Cățoiu

Încă din 2011, monumentele istorice buzoiene sunt distruse, neglijate ori pur şi simplu lăsate în paragină, totul cu acordul şi participarea şefului Direcţiei de Cultură Buzău, păstorită de protejatul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, preotul paroh Constantin Căţoi. 

Cumintenia Pamantului.
Featured

Guvernul a lansat subscripția publică pentru "Cumințenia Pâmântului"

Guvenul României și Ministerul Culturii au lansat oficial joi campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brancuși "Cumințenia Pământului", campanie care se va derula până pe 30 septembrie cu scopul de a aduna suma de 6 milioane de euro necesară achiziționarii obiectului de artă. Campania se desfășoara sub titlul de "Brâncuşi e al meu. Eu donez“.

Castelul Bran
Foto: turismistoric.ro

Amânarea deciziei în cazul închiderii Muzeului Naţional Bran

Muzeul Național Bran va mai rămâne deschis publicului cel puțin până la sfârșitul acestui an, după ce la începutul anului Ministerul Culturii a decis închiderea acestuia, în luna august 2016, odată cu expirarea contractului de închiriere pe care ministerul îl are cu proprietarii Castelului Bran, anunță Agerpres. 

Castelul Pogany - Paclisa, Hunedoara.

Castelul Pogany, neinteresant pentru Ministerul Culturii

Ministerul Culturii si-a declinat interesul de a exercita dreptul de preemtiune al statului privind monumentul Castelul Pogany din Retezat, clasat in grupa A a Patrimoniului National, unul dintre putinele edificii baroce din Transilvania aflate inca in buna stare de conservare si functionare, scrie Mediafax, citat de Hotnews.

Strada Lipscani. Craiova.

Reabilitarea centrului istoric al Craiovei, aproape de final

Craiova este un exemplu pozitiv de conservare a centrului oraşului. 

Proiectul ambiţios, care şi-a propus să recreeze atmosfera anilor 1900, este aproape de final. Rămâne doar problema faţadelor. 

Autorităţile ridică însă din umeri pentru că proprietarii sunt cei care ar trebui să se ocupe de repararea acestora.

Politici de Cookie

Sospatrimoniu.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii