Clădirea impunătoare a fost construită în 1812, în stil romantic cu influenţe gotice de şcoală germană. Conacul a aparţinut boierului Dimitrie Bogdan. Ulterior, familia boierului Gheorghiu a cumpărat domeniul şi l-a transformat în reşedinţă de vară, aducând o serie de elemente arhitectonice ce s-au păstrat până în prezent. În anul 1945, a fost confiscat de regimul comunist, care l-a lăsat în paragină timp de 40 de ani. Din anul 1982, clădirea a găzduit Spitalul de Bolnavi Psihici Cronici Gâdinţi, ulterior, fiind revendicată de moştenitori, care au vândut imobilul în anul 2008. Conacul este clasat drept monument istoric de interes local, însă autorităţile nu au făcut demersuri pentru ca valoarea patrimonială să nu fie afectată de starea de degradare. Actualul proprietar, omul de afaceri din plan local, Sorin Ovidiu Fărcăşel (închis pentru şantaj), a pus imobilul în vânzare la începutului anului 2023, pentru suma de 350.000 de euro. Deşi are peste 200 de ani, conacul poate fi restaurat, având funcţiune hotelieră şi rezidenţială şi un potenţial turistic important.

Deşi este cea mai veche clădire de arhitectură civilă din judeţul Vaslui, conacul Roset - Balş se află în stare de degradare. Inclus pe lista monumentelor istorice (cod VS-II-a-A-06870), conacul ar putea atrage anual mii de turişti, dacă ar fi reabilitat.

Casa Vasile Alecsandri din Bacău este un monument istoric (cod BC-II-m-A-00763) aflat în stare avansată de degradare. După ani întregi în care a fost lăsată la voia întâmplării, fiind în proprietate privată, este acum deţinută de Consilul Judeţean Bacău.

Cu toate acestea, casa lui Alecsandri este o ruină ce stă să cadă. Am atras atenţia asupra stării sale deplorabile şi într-un articol din 2014, dar nu s-a schimbat nimic. Mai mult, starea de degradare a clădirii s-a accentuat, iar autorităţile nu au venit cu măsuri concrete de reabilitare.

Marți, 31 Ianuarie 2023 12:36

Conacul Mavrocordat - aproape de colaps

Judeţul Botoşani se poate mândri cu un număr de peste 500 de monumente istorice, adevărate bijuterii arhitecturale. Din păcate, multe dintre acestea se degradează pe zi ce trece din lipsa unor lucări de reabilitare/ consolidare. Un exemplu este conacul Mavrocordat din localitatea Dângeni, aflat în stare de colaps, deşi este unul dintre cele mai frumoase conace boiereşti din Moldova.

Pe data de 24 ianuarie, poporul român sărbătoreşte în fiecare an un eveniment important din istoria sa - “Mica Unire”. La 164 de ani de la realizarea acesteia, atenţia opiniei publice a fost îndreptată asupra locului unde a fost pecetluită Unirea Principatelor Române şi anume Hotelul Concordia, de pe strada Smârdan, nr. 39. Astfel, în preajma evenimentului festiv, presa a fost inundată de articole care vorbeau despre starea de degradare a imobilului şi despre lipsa de implicare a autorităţilor în reabilitarea lui. Dar oare care este situaţia reală a imobilului?

În online, a fost amplu promovată şi scrisoarea deschisă adresată ministrului culturii, Lucian Romaşcanu, semnată de Partidul Mişcarea Populară, în care membrii PMP criticau nepăsarea autorităţilor cu privire la clădirea simbol. Este adevărat că, de-a lungul timpului, lipsa de implicare a autorităţilor şi birocraţia şi-au pus amprenta asupra imobilului care s-a degradat rapid, aşa cum se întâmplă cu numeroase clădiri de patrimoniu din Bucureşti şi din ţară.

Emblemă a litoralului românesc, a fost cândva cel mai luxos şi mai modern hotel din zona Balcanilor. Construit în timpul regelui Carol al II-lea, acest monument istoric, cu o mare valoare arhitecturală, se degradează treptat. După anii ‘90, s-a aflat în proprietate privată, iar în ultimii 10 ani nu au fost iniţiate lucrări de reabilitare. De asemenea, proprietarul şi-a anunţat intenţia de a-l vinde, însă autorităţile au declarat deja că nu sunt interesate să-l achiziţioneze din cauza lipsei resurselor financiare.

Clădirea impunătoare a fost construită în perioada anilor 1910 - 1932, de către arhitectul Statie Ciortan, un reprezentant al stilului neoromânesc în primele decenii ale secolului XX. Conacul a aparţinut boierului Ion Luca Niculescu, intrând, în anul 1926, în posesia inginerului Ion Bujoiu, apropiat al Regelui Carol al II-lea, profesor la Facultatea de Mine şi Metalurgie din cadrul Şcolii Politehnice din Bucureşti şi fost ministru al industriei şi comerţului. Imobilul este clasat drept monument istoric de interes local, valoarea patrimonială fiind afectată de starea de degradare, însă intervenţia rapidă a autorităţilor pentru preluarea acestuia ar putea reda strălucirea conacului. Actualul proprietar, stabilit în Germania, a pus imobilul în vânzare din 2015, pentru suma de 790.000 de euro.

Vineri, 11 Noiembrie 2022 14:27

Conacul Toma Cantacuzino - aproape de salvare?

Conacul Toma Cantacuzino din Breaza, cunoscut şi sub denumirea de Castelul Brâncoveanu, este un monument istoric aflat în stare avansată de degradare. După anii ‘90, imobilul a făcut obiectul mai multor litigii în instanţă. În prezent, autorităţile locale promit că-l vor salva prin accesarea unui credit, astfel încât să-l poată cumpăra de la proprietar.

Edificiul este unicat în zonă prin stilul arhitectural, iar o contribuţie esenţială pentru construirea sa a avut-o Paul Gottereau, cel care a proiectat şi o parte din Palatul Regal de pe Calea Victoriei. De asemenea, în spatele conacului se află un parc dendrologic format din arbori cu prezenţă rară în România (arbori seculari, fagul canadian, stejarul auriu).

Pagina 3 din 17