SOS Patrimoniu
Moara Violatos – între istorie glorioasă și degradare alarmantă
În localitatea Brăila se află Moara Violatos, clădire care cândva simboliza avandarga industrială a României.
A fost construită în 1896 fiind certificată, la acea vreme, drept cea mai modernă moară din sud-estul Europei datorită sistemului de funcționare și a capacității impresionante de producție.
După instalarea regimului comunist, edificiul a fost naționalizat, iar începând cu anul 2000 a fost lăsat în paragină, în ciuda faptului că face parte din categoria monumentelor istorice (BR–II–m–B-02127).
Fără acțiuni concrete de restaurare, Moara Violatos riscă să devină doar o amintire.
Palatul Regal din Mamaia: de la strălucirea regală la paragină
Situat pe malul Mării Negre, Palatul Regal din Mamaia este un simbol al vremurilor de altădată, când opulența și eleganța defineau litoralul românesc.
Construit la începutul secolului al XX-lea pentru familia regală a României, acest monument istoric de importanță națională se află într-o stare avansată de degradare, așteptând cu disperare intervenția salvatoare care să-i redea măreția.
În 2003, a fost vândut ilegal firmei Light System, controlate la acea vreme de persoane controversate, total dezinteresate să păstreze integritatea monumentului istoric.
După lungi procese în instanță, clădirea a fost recuperată de statul român. Cu toate acestea, au lipsit măsurile concrete care să o readucă la viață din cauza birocrației și a intereselor private.
În prezent, Palatul Regal din Mamaia reprezintă doar un loc plin de gunoaie ce adăpostește oameni ai străzii. De asemenea, structura clădirii este dezafectată, iar părți din ziduri s-au prăbușit.
Palatul Regal din Mamaia reprezintă un monument ce reflectă măreția istoriei, dar și neglijența cu care patrimoniul național este tratat.
Conacul Sturdza din Tăcuța amenințat de indiferență
Situat în localitatea Tăcuța din județul Vaslui, Conacul Sturdza reprezintă un exemplu de patrimoniu istoric și arhitectural lăsat pradă uitării. Deși cândva impunător, astăzi conacul este într-o stare avansată de degradare, iar istoria sa este cunoscută tot mai puțin de localnici și turiști.
Ridicat în secolul al XIX-lea de către Gheorghe și Smaranda Sturdza, acest monument istoric reflectă o întreagă epocă din istoria țării noastre.
Casa Olănescu – monument istoric cu viitor incert
Casa Olănescu, monument istoric de interes local din Râmnicu Vâlcea/ județul Vâlcea, a fost construită în secolul al XVIII-lea și reprezintă un reper arhitectural remarcabil prin stilul românesc. De asemenea, face parte din Ansamblul fostului schit Inătești, alături de Biserica ”Buna Vestire”, folosită de Seminarul Teologic ”Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.
Clădirea este plină de istorie, pe parcursul celor 3 secole de existență a fost casă de stăreție, închisoare, conac boieresc, comandament sovietic, sediu al Gospodăriei Agricole de Stat, muzeu, sediu al artiștilor plastici.
Din cauza stării precare în care se află, Casa Olănescu este închisă publicului. Autoritățile locale nu au reușit să efectueze lucrări de consolidare/ reabilitare, invocând litigii cu moștenitorii sau lipsa fondurilor.
Chiar dacă în anul 2021 acest monument istoric a fost inclus în programul Companiei Naționale de Investiții/ CNI, concret nu s-a schimbat nimic. În plus, anul trecut Arhiepiscopia Râmnicului a solicitat municipalității să preia ansamblul, dar Ministerul Educației s-a opus inițiativei.
Salvarea și reabilitarea sunt esențiale pentru a păstra vie memoria istoriei locale.
Biserica evanghelică din Veseuș - monument istoric ruinat
Biserica evanghelică din Veseuș, județul Alba, se află în stare deplorabilă, deși este un monument istoric remarcabil prin arhitectura sa (AB-II-m-B-00388).
Construită în stil gotic în anul 1504, pe locul unei foste bazilici romane, biserica a fost un punct de reper important pentru comunitatea sașilor din zonă. De-a lungul timpului, a suferit mai multe modificări, fiindu-i adăugate un turn, o clopotniță și o poartă.
Din păcate, după plecarea sașilor din zonă, biserica a fost abandonată, devenind o ruină.
Starea în care se află în prezent demonstrează ignoranța autorităților și a comunității locale față de patrimoniul cultural.
Conacul Banloc, o comoară arhitecturală, așteaptă să fie pus în valoare
La 50 de kilometri de Timișoara, se află conacul Banloc, monument istoric de interes național, reprezentativ pentru zona Banatului (cod LMI TM-II-a-A-06177).
A fost construit de contele Lázár Karátsonyi și cumpărat ulterior de principesa Elisabeta, fiica regelui Ferdinand și a reginei Maria.
De-a lungul timpului, structura de rezistență a fost afectată de intemperiile naturii, acțiunile de vandalism și de cutremurul din 1991. Singurele lucrări de reabilitare au fost realizate în anul 2000 de către Ministerul Culturii, însă insuficiente pentru a-i reda strălucirea de altădată.
În prezent, monumentul istoric se află în concesiunea Mitropoliei Banatului care nu dispune de banii necesari consolidării, deși intervențiile de acest gen trebuie realizate urgent din cauza stării avansate de degradare în care se află.
Șanse pentru readucerea la viață a casei Roset-Catargiu
Casa Roset-Catargiu este un monument istoric de interes local (IS-II-m-B-04235), situat în comuna Răducăneni din județul Iași.
A fost construită în secolul al XIX-lea de către Lascăr Rosetti, om politic important pentru istoria Moldovei și se remarcă prin stilul neoclasic, specific construcțiilor boierești.
De-a lungul timpului a fost afectată de alunecări de teren, cutremur și incendiu, ajungând aproape o ruină. Cu toate acestea, autoritățile nu au reușit să realizeze lucrări de reabilitare.
Un prim pas pentru salvarea acestui monument istoric îl reprezintă lansarea de către Institutul Național al Patrimoniului a licitației pentru contractul de restaurare, consolidare și punere în valoare a sa. Potrivit oficialilor, valoarea lucrărilor este de aproape 9,3 milioane de lei și ar dura 36 de luni.
Reabilitarea casei Roset-Catargiu i-ar atrage cu siguranță pe cei pasionați de istorie și de trecutul nobil al regiunii.
Cetatea Șoimoș - în cădere liberă
Situată în localitatea Lipova din județul Arad, Cetatea Șoimoș, monument istoric de importanță națională (cod LMI AR-II-a-A-00618), se află în stare de ruină, deși este mărturia unei istorii spectaculoase.
A fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1278, iar de-a lungul timpului s-a aflat în proprietatea mai multor personalități istorice, printre care: Iancu de Hunedoara, Gheorghe Hohenzollern de Brandenburg, Gheorghe Doja, Ioan Sigismund, Győrgy Borbély, Mihai Viteazul.
Consiliul Județean Arad și Primăria Lipova au făcut promisiuni repetate pentru reabilitarea Cetății, însă niciun demers nu s-a concretizat. Mai mult, pare că disputa dintre cele două instituții a prevalat în fața lucrărilor de reabilitare.
Potrivit ultimelor declarații ale oficialilor, Ministerul Culturii a promis că va aloca fonduri pentru readucerea la viață a acestei fortărețe.
Demersuri pentru încadrarea Vilei Elisabeta din Herculane ca monument istoric de interes național
Vila Elisabeta, monument istoric de interes local (cod CS-II-M-B-11003), se află în localitatea Băile Herculane din județul Caraș-Severin.
Din cauza stării avansate de degradare, a fost scoasă din circuitul cultural al orașului. Deși de-a lungul timpului au existat inițiative din partea autorităților pentru reabilitarea acestui monument istoric, niciun demers nu a fost finalizat.
Pentru salvarea clădirii, reprezentanții Primăriei Băile Herculane au anunțat că au întreprins acțiunea de clasare a acesteia ca monument istoric de interes național, astfel încât să poată obține finanțare pentru reabilitare prin Programul Operațional Regional.
Consolidarea și restaurarea vilei ar reda-o circuitului cultural și turistic, mai ales că are o deosebită valoare istorică și arhitecturală.
Moara lui Assan – între salvare și dispariție
În ultimii ani, patrimoniul industrial din București, cu o mare valoare tehnică și arhitecturală, a fost demolat masiv, autoritățile aprobând aceste demersuri din cauza stării avansate de degradare.
Pe modelul statelor europene, care în ultimii ani au înregistrat o creștere a conștientizării valorii patrimoniale, România ar putea evita dispariția patrimoniului industrial prin reconversia clădirilor industriale existente, în detrimentul demolării, prin adoptarea unor măsuri de prevenție, cu proiecție de termen lung.
Redacția noastră a adus în centrul atenției, de-a lungul timpului, starea avansată de degradare, respectiv riscul dispariției monumentului istoric de importanță națională, Moara lui Assan, clădire simbolică pentru patrimoniul industrial din București (www.sospatrimoniu.ro/sos-articole/patrimoniul-industrial/item/135-patrimoniul-industrial-al-capitalei-lasat-la-mila-timpului; www.sospatrimoniu.ro/sos-articole/despre-patrimoniul-din-bucuresti/item/119-moara-lui-assan-victima-intereselor-imobiliare).