Afişez elemetele după tag: hurezi

„În fiecare zi, oamenii de pe întreg mapamondul își sărbătoresc moștenirea culturală, pur și simplu trăindu-și viața într-un mod care întruchipează cine sunt și de unde au venit. Dar o zi pe an este rezervată pentru a celebra istoria și moștenirea comună a rasei umane. World Heritage Day ne încurajează să celebrăm toate culturile lumii și să conștientizăm monumentele și siturile culturale importante la nivel naţional şi mondial, precum şi a vulnerabilităţii acestora, și să promovăm importanța conservării culturilor lumii.

Publicat în Patrimoniu UNESCO
Etichetat cu

La împlinirea a două secole de la ridicarea la revoltă a poporului sub sabia slugerului Tudor din Vladimiri, merită să amintim rolul jucat de Sfânta Mănăstire Hurezi - unicul obiectiv UNESCO din Oltenia - în acel frământat an 1821.

Publicat în Patrimoniu UNESCO
Etichetat cu

- MONUMENT UNESCO, DE ŞAPTE ANI, ÎNCĂ ÎN RESTAURARE... -

 

În urmă cu 325 de ani, la doi ani după terminarea bisericii mari a Mănăstirii Hurezi de la Romanii de Sus (Horezu-Vâlcea), Maria Doamna, soţia voievodului Constantin Brâncoveanu începea lucrările de construire a Bolniței cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

În Evul Mediu românesc, Bolnița mănăstirească era un loc destinat îngrijirii celor suferinzi, spital, infirmerie și azil pentru bătrânii și bolnavii din mănăstiri, dar și pentru mireni cu diverse afecțiuni sau chiar nevoiași. La Bolnița, erau monahi și monahii care aveau cunoștiințe medicale și care le asigurau îngrijirea trupească. Biserica le oferea tămăduirea și mângâierea sufletească. De multe ori, bolnițele se ridicau în cimitire pentru slujirea celor adormiți.

Publicat în Patrimoniu UNESCO