Afişez elemetele după tag: Oltenia

Pe data de 24 ianuarie, poporul român sărbătoreşte în fiecare an un eveniment important din istoria sa - “Mica Unire”. La 164 de ani de la realizarea acesteia, atenţia opiniei publice a fost îndreptată asupra locului unde a fost pecetluită Unirea Principatelor Române şi anume Hotelul Concordia, de pe strada Smârdan, nr. 39. Astfel, în preajma evenimentului festiv, presa a fost inundată de articole care vorbeau despre starea de degradare a imobilului şi despre lipsa de implicare a autorităţilor în reabilitarea lui. Dar oare care este situaţia reală a imobilului?

În online, a fost amplu promovată şi scrisoarea deschisă adresată ministrului culturii, Lucian Romaşcanu, semnată de Partidul Mişcarea Populară, în care membrii PMP criticau nepăsarea autorităţilor cu privire la clădirea simbol. Este adevărat că, de-a lungul timpului, lipsa de implicare a autorităţilor şi birocraţia şi-au pus amprenta asupra imobilului care s-a degradat rapid, aşa cum se întâmplă cu numeroase clădiri de patrimoniu din Bucureşti şi din ţară.

Mănăstirea “Hotărani”, monument istoric, din localitatea Hotărani, judeţul Olt, se află în stare de ruină. Ctitorită în anul 1588, de vornicul Mitrea, nu a făcut vreodată obiectul lucrărilor de restaurare, deşi are în spate o lungă istorie şi este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Oltenia. Doar turnul-clopotniţă, parte din vechiul ansamblu bisericesc, a fost reabilitat, devenind un simbol al judeţului Olt.

Monumentele istorice de pe pământul românesc sunt cea mai de preț comoară a ţării. Acestea ne dezvăluie matricea noastră spirituală și culturală, ne spun cine suntem noi de fapt ca popor.

Culele sunt, alături de biserici, unele dintre cele mai vechi construcţii existente în România. Cele 27 care mai există astăzi, mai mult ca sigur doar supravieţuiesc, dar, după starea lor actuală, nu se ştie cât vor mai putea s-o facă singure. Deşi sunt considerate monumente istorice, statul nu a reuşit să identifice, din motive financiare şi birocratice, soluții să salveze macar o parte dintre acestea.

Jumătate dintre ele au ajuns simple ruine şi nu va mai dura mult până când timpul le va şterge definitiv. Culele care nu sunt complet distruse, mai au o șansă să fie salvate. Conform specialiştilor nu vorbim de costuri foarte mari, ci, estimativ, vorbim de sute de mii de mii de euro pentru un obiectiv, dar, pentru România, şi aceşti bani au ridicat probleme.

În ziua de azi, în România, se discută mult despre importanţa patrimoniului cultural naţional şi despre necesitatea protejării şi punerii în valoare a acestuia, lucru perfect normal şi necesar. Patrimoniul naţional este zestrea cea mai de preţ a românilor, este componenta cu cel mai mare aport în justificarea originilor, în definirea noastră ca neam, în păstrarea unei amintiri vii a trecutului.

Cu toatea acestea, de-a lungul timpului, au fost canalizate destul de puţine eforturi către această direcţie şi, deşi în teorie patrimoniul naţional este protejat de o mulţime de legi şi reglementări, în realitate acesta se degradează continuu, fapt care la un moment dat poate avea ca efect pierderea iremediabilă a unei părţi importante din trecutul nostru.

Case noi apar peste tot. Tot mai frumoase. Tot mai bogate. Dar identificarea valorii necesită comparaţie - cu valori deja recunoscute, consacrate. Şi cum va fi posibil acest lucru dacă lăsăm în paragină valoarea pe care am moştenit-o?  

Trebuie să avem repere. Operele de artă ale devenirii noastre, acest suflet al naţiunii noastre trebuie îngrijit, respectat şi preţuit. Trebuie menţinute lângă noi vii şi mereu tinere.

Tot sacrificiul nostru este întipărit în mici simboluri, în arcade, în umbre şi unghiuri. Influenţele ce ne-au făcut cine suntem le-am încrustat şi am privit mai departe, către un mâine care s-a făcut azi.