Castelul Banffy din localitatea Urmeniş, judeţul Bistriţa-Năsăud,
Featured

CASTELUL BANFFY DIN URMENIŞ - UN LOC UITAT

Castelul Banffy din localitatea Urmeniş, judeţul Bistriţa-Năsăud, este un monument istoric de importanţă naţională, fiind unul dintre cele mai frumoase castele în stil baroc din Transilvania. Castelul se află în centrul satului, lângă biserica reformată. În ciuda frumuseţii şi importanţei sale, castelul se află într-o avansată stare de degradare, iar autorităţile au explicat lipsa de implicare în salvarea acestuia prin faptul că se află în proprietate privată, fiind retrocedat moştenitorilor în anii ‘90.

Featured

BISERICA “SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL” DIN ODOBEŞTI, RIDICATĂ DE NEGUSTORII DE VINURI, SE PRĂBUŞEŞTE

Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Odobeşti, judeţul Vrancea, cunoscută şi sub denumirea de “Biserica Cazaclii”, este o altă dovadă a distrugerii patrimoniului religios din România. Declarat monument istoric, edificiul a fost afectat de cutremure, dar şi de nepăsarea autorităţilor care s-au arătat mereu neputincioase în salvarea patrimoniului, motivând lipsa resurselor financiare.

Biserica este emblematică, fiind singura construită de negustorii de vinuri pe teritoriul românesc, aici fiind stabilit preţul vinului pentru întreaga Europă de Est.

Featured

CONACUL “COSTACHE CANTACUZINO” - DOAR O AMINTIRE?

Conacul “Costache Cantacuzino” din localitatea Râfov, judeţul Prahova, se află într-o avansată stare de degradare. Lipsa fondurilor şi nepăsarea autorităţilor facilitează transformarea acestuia într-o simplă amintire, deşi face parte din monumentele istorice ale României.

Featured

BISERICA “SÂN NICOARĂ” - PLINĂ DE ISTORIE ŞI SPIRITUALITATE - ÎN STARE AVANSATĂ DE DISTRUGERE

Biserica “Sân Nicoară” din Curtea de Argeş este un monument istoric (cod AG-II-m-A-13655.01) din care au rămas doar ruine. Edificiul este emblematic, făcând parte din ansamblul Curţii Domneşti de la Curtea de Argeş. Construită la sfârşitul secolului al XIII-lea, este una dintre cele mai vechi biserici din România. Deşi nu mai este funcţională, biserica poate fi conservată datorită importanţei istorice şi spirituale pe care o are.

Featured

BISERICA “SFÂNTUL NICOLAE” DIN DENSUŞ - UNICAT AL PATRIMONIULUI ROMÂNESC

Biserica “Sfântul Nicolae” din localitatea Densuş, judeţul Hunedoara, este cea mai veche biserică din piatră din România, în cadrul căreia se oficiază slujbe religioase de mai bine de 700 de ani.

Monument istoric, înregistrat sub codul HD-II-m-A-03307, biserica a fost inclusă, în anul 1991, pe lista monumentelor propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO.

Deşi funcţională, clădirea este afectată de trecerea timpului şi de factorii de mediu, motiv pentru care este necesară intervenţia proactivă a autorităţilor, astfel încât aceasta să nu aibă soarta nefericită a altor clădiri de patrimoniu din România care au ajuns o ruină.

Politici de Cookie

Sospatrimoniu.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii