Demolările de pe Lipscani 30-34.
Sursă foto: ARA.

Metoda de valorificare a Centrului istoric Bucureşti: demolarea monumentelor istorice

Acum, cazul Lipscani 30-34.

Nu a trecut mult de la demolarea ilegală a monumentului istoric Fundaţiile Academiei domneşti de la Sf. Sava, dar a trecut suficient timp pentru ca demolatorii să înţeleagă că nu vor fi traşi la răspundere.

Legea Monumentelor Istorice rămâne pe mai departe un text neputincios, un eufemism jalnic, necesar poate de ochii "Europei".

Problema responsabilităţii e perimată.

Respectul organismelor statului care au misiunea de a ocroti patrimoniul se reduce, cum au afirmat în presă diverşi funcţionari "de bine", la punerea în practică a principiului aud, văd, dar tac.

Cazul Sf. Sava, ca şi altele, s-a rezolvat simplu, eficient, cu buldozerul.

În prealabil s-au găsit, fireşte, specialiştii necesari, comisiile antrenate în exersarea aceluiaşi audi, vidi, sile!

Metoda de valorificare a Centrului istoric Bucureşti: demolarea monumentelor istorice

Demolările de pe Lipscani 30-34. Sursă foto: ARA.Acum, cazul Lipscani 30-34.

Nu a trecut mult de la demolarea ilegală a monumentului istoric Fundaţiile Academiei domneşti de la Sf. Sava, dar a trecut suficient timp pentru ca demolatorii să înţeleagă că nu vor fi traşi la răspundere.

Legea Monumentelor Istorice rămâne pe mai departe un text neputincios, un eufemism jalnic, necesar poate de ochii "Europei".

Problema responsabilităţii e perimată.

Respectul organismelor statului care au misiunea de a ocroti patrimoniul se reduce, cum au afirmat în presă diverşi funcţionari "de bine", la punerea în practică a principiului aud, văd, dar tac.

Cazul Sf. Sava, ca şi altele, s-a rezolvat simplu, eficient, cu buldozerul.

În prealabil s-au găsit, fireşte, specialiştii necesari, comisiile antrenate în exersarea aceluiaşi audi, vidi, sile!

Bulevardele Kiseleff şi Aviatorilor "vor fi mutilate"

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a respins cerea de clasare a bulevardelor Kiseleff, Prezan şi Aviatorilor, iniţiata de Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România.

Decizia ministrului, precizează HotNews, survine deşi studiul istoric realizat de arhitectul Nicolae Lascu propunea clasarea ansamblului ca monument de importanţă naţională, iar Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a decis introducerea obiectivului în lista monumentelor istorice.

Totodata, ministrul Culturii a avizat amplasarea a două pasaje rutiere, subterane, sub Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Presei Libere.

Pasajele rutiere, după părerea societaţii civile, vor mutila bd. Kiseleff şi Aviatorilor.

Mănăstirea Chiajna.
Foto: wikipedia.org

Mănăstirea Chiajna - un monument putrezit printre gunoaie

Aflată pe lista monumentelor istorice din Municipiul București, la nr. crt.91, cu codul LMI 2004: B-I-s-A-17884 UT, Mănăstirea Chiajna a ajuns o ruină îngropată sub gunoaie.

Construcția ei a început în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782) şi a fost terminată în timpul domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786-1790).

La ea au lucrat meșterii care au înălțat odinioara conacul Văcăreștilor, de lângă Târgoviște, astăzi și el aflat în ruină.

Mănăstirea și-a luat numele de la o moșie a celebrei Doamne Chiajna, soția lui Mircea Vodă.

A fost construită în stil neoclasic, având dimensiuni mari pentru acea vreme: 43 metri lungime și 18 înălțime, ziduri groase de 1 și 2 metri.

Politici de Cookie

Sospatrimoniu.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii