Foto:www.modernism.ro

Fortul 13 Jilava a devenit Memorial și poate fi vizitat

Deţinuţii politici au luptat ca Fortul 13 să devină Memorial şi să fie deschis publicului. Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, şi Ministerul Educaţiei i-au susţinut. Acum, Fortul 13 se vizitează, iar înăuntru, pe lângă pereţii, holurile şi încăperile încărcate de istorie, sunt şi panouri electronice cu informaţii despre penitenciarul comunist.

Bucureștiul în decembrie 2015
Hotnews

Șapte milioane de lei pe statui în 2016

Primăria Capitalei, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, vrea să dea în 2016 circa 7,2 milioane lei pe statui, scrie Hotnews. 

Cladirea BCR.

Capitala va avea din nou propria sa colecție de artă

După o pauză de peste 30 de ani, pinacoteca Bucureștiului va fi redeschisă într-unul dintre cele mai frumoase monumente ale Capitalei: fosta clădire BCR, cunoscută pe vremuri drept Palatul Dacia.

Acolo vor fie expuse peste cinci mii de piese de patrimoniu, printre care picturi semnate de Grigorescu, Luchian sau Tonitza, tablouri care până acum au stat ascunse prin depozite. Decizia a fost luată de Primăria Capitalei, care a dat la schimb Băncii Comerciale fosta clădire Bancorex și aproape patru milioane de euro.

Simulare cum va arata proiectul/
Graphic Studio

Vila de lânga ASE va fi restaurată, iar în spatele ei va apărea o clădire de 7 etaje

Academia de Studii Economice (ASE) a anunțat în luna iulie că a început lucrările de consolidare și restaurare a casei Nanu-Muscel din Piața Romană nr.7. 

Proiectul prevede și construirea unei clădiri de 7 etaje lipită de clădirea ASE-ului, imobil ce va fi folosit pentru învățământ și cercetare. 

ASE-ul a făcut public și biroul de arhitectură care realizează proiectul – Graphic Studio – pe site-ul acestora fiind simulări cum va arăta.

Cartierul Mântuleasa: Clădirea de 25 de metri care a stârnit revolta cetăţenilor.
Romania Libera

Cum sunt distruse cartierele istorice ale Capitalei?

De mai bine de un an, locuitorii din Cartierul Mântuleasa se opun cu vehemenţă construirii unui bloc de 25 de metri pe locul fostei școli a scriitorului Mircea Eliade. 

Oamenii acuză că proiectul încalcă legile în vigoare și le afectează calitatea vieții. Pe de altă parte, Primăria, care a dat toate avizele pentru ridicarea blocului, spune că nu a găsit o întrebuințare mai bună pentru teren, deși oamenii au cerut în mod repetat construirea unei alte școli, scrie România Liberă

Politici de Cookie

Sospatrimoniu.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii