Centrul Capitalei a devenit de ani de zile un șantier în care se tot descoperă ziduri vechi de sute de ani, dar nu și o soluție pentru ca lucrările să fie odată terminate.
Centrul istoric al Bucureștiului în care s-au băgat milioane de euro rămâne un veșnic șantier în lucru: gropi, muncitori plictisiți, gunoaie.
Majoritatea clădirilor stau să cadă, cu fațade distruse de vreme, iar multe sunt ocupate abuziv.
Un reportaj realizat de Stirileprotv.
Lentoarea lucrarilor de pe santier este pusă pe seama descoperirilor arheologice.
După ce sunt ținute luni și ani de zile în bătaia ploilor, descoperirile nu sunt puse în valoare, ci sunt acoperite cu pămant și beton.
Orice țară civilizată se laudă cu trecutul ei. Mai mult, unii reușesc să facă și bani din asta.
Ce se ascunde în spatele teraselor de fițe de pe Lipscani vedeți în materialul video atașat!
Centrul istoric, valoare patrimonială imobilă, a devenit în ultimii ani, uşor mobilă. Se vede pofta de schimbare a edililor, se vede o străduinţă, dar ea este livrată în cantităţi homeopatice, agonizăm de ani de zile, în schimbarea acestei zone cu un potenţial turistic inestimabil.
Dacă în prezent, putem vorbi de o inflaţie de români şi străini ce populează zona în căutare de relaxare, făcând slalom printre grămezi de moloz, imaginaţi-vă cam ce s-ar întâmpla dacă am vedea o restaurare completă.
De câteva săptămâni, s-a redeschis Hanul lui Manuc, într-o formă de zile mari, dar ca să ajungi la el din străduţele dosite ale Centrului este un act de mare, mare curaj, mai ales dacă te îndeamnă pofta la ceas de seară. Străzile îngustate de muşcătura escavatorului creează adevărate piste de sport extrem cu sens unic, care te lipesc de pereţii clădirilor ca să faci loc unui venetic care nu s-a prins că toată treaba e pe sens unic. Gropi nesemnalizate, grămezi de nisip sau surcele umbresc clădirile patinate de timp, care-şi aşteaptă primenirea.
Câteva repere pentru turistul religios (Biserica Stavropoleos, Biserica Sfântul Anton) sau cultural (Curtea Veche), te fac totuşi să te avânţi în acest şantier labirintic, care deja, mă întreb dacă nu cumva reprezintă, în mod intenţionat, un element turitisc din scenariul edililor. Dacă tot nu se aruncă grămezile de gunoi, să poată zice omul – Uite domne, chiar se lucrează!..., măcar dracului să le înconjoare cu panglică roşie de catifea şi să pună o plăcuţă: „Această este o grămadă bej – gri de moloz care atestă interesul nostru de reabilitare a Centrului Istoric, de 20 de ani încoace”.
Edilii noştrii au pus zoom-ul pe faţadism, recuperarea unor faţade interbelice, ceea ce nu este chiar rău, dar dincolo de faţadă este leopardul. Aceasta este problema noastră dintotdeauana – Hai să ne facem că facem! Şi chiar şi aşa, aspectul Centrului s-a schimbat fundamental, oamenii vin să mânânce ungureşte, turceşte, italieneşte, româneşte. Dar până la a deveni Centrul Istoric o zonă pietonală cu staif, mai curge apă pe Dâmboviţă!
Dacă ghizii străini vorbesc pe youtube de această zonă, înseamnă că s-au prins că Centrul este un cerşetor căruia îi strălucesc zdrenţele…Hai să-l scuturăm mai repede!