Casa Miclescu
Sursa foto: Victor Radulescu, Wikipedia

Monumente istorice, în pericol de dispariție

Mai multe monumente istorice din Capitală aflate în proprietatea persoanelor fizice sunt ajutate de oameni să pice, prin nepăsare sau ca urmare a unor interese, iar autoritățile par a uita de importanța acestora. Astfel se face că monumente precum casa Miclesu, Teatrul de Vară din Bazilescu, casa Nanu-Muscel sau Moara lui Assan se degradează pe zi ce trece.

Moara lui Assan, construită în 1853, în zona Obor-Lizeanu, este prima moară cu aburi din România. În mai 2008, un incendiu a ars 90% dintr-un corp secundar al fabricii, iar în ianuarie 2012, acoperișul și un perete din corpul principal s-au prăbușit. Obiectivul, încadrat în prezent în categoria B a monumentelor istorice, este în administrarea Ministerului Culturii.

În ceea ce privește Casa Miclescu, în care s-au filmat secvențe din filmul “Felix și Otilia”, este un monument istoric de categoria B, situat pe bulevardul Kiseleff, nr. 35-37. în spatele unui gard, clădirea construită la începutul secoului al XX-lea în stil neoromânesc după planurile realizate de arhitectul Ion Mincu, este lăsată în paragină.

Casa în care s-au organizat baluri la care au participat membri ai familiilor Cantacuzino, Brâncoveanu și Sturdza are, în prezent, acoperișul rupt, iar fundația acesteia este săpată, pentru a permite apei să se infiltreze și să se degradeze, astfel, mai repede, spune arhitectul Horia Vișan.

"Este incredibil de frumoasă casa și este lăsată într-o ruină, cu intervenții să o ajute să înceapa o "reparație", folosesc ghilimele, pentru că au săpat-o pe la fundație, ca să intre apa, și au mai rupt pe ici, pe colo, acoperișul, numai ca această casa este bine făcută și de vreo 50 de ani tot stă. Încercarea sa o distrugă a pornit după Revoluție. Cel care deține casa acum, persoana fizică, așteaptă să cadă, pentru că terenul pe care stă, pe bulevardul Kiseleff, este foarte mare. Casa este clasată ca monument B și nu are cum să o dărâme, pentru că, dacă dărâmi un monument de arhitectură este faptă penală", a declarat Horia Alexandru Vișan, arhitect în cadrul firmei Hav-Arhitectura, pentru WALL-STREET.

Casa Nanu-Muscel, situată în Piața Romană, lângă clădirea Academiei de Studii Economice (ASE), a fost construită în stil neo-romantic cu accente Art Nouveau. În prezent, clădirea este în administrarea ASE-ului. În martie 2018, reprezentații instituției declarau, pentru news.ro, că lucrările de consolidare și restaurare a casei Nanu-Muscel vor fi reluate în 2019, după ce va avea loc o nouă licitație privind contractarea unei firme de construcții.

Citiți despre situația celorlalte monumente amintite pe wall-street.ro.

Adaugă comentariu

Citeste mai departe

Politici de Cookie

Sospatrimoniu.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii